Ilie Bolojan și ai lui suferă de orbul găinii. Poartă ochelari de cal. Privesc Dunărea doar spre aval. Uită că există și amonte. Soluția pentru a nu opri reactorul numărul doi de la Cernavodă și a nu ne arunca în blackout este relativ simplă. Și în niciun caz cea identificată de autorități.
Am beneficiat de o serie întreagă de informații furnizate de un general care, în 1979, a condus unitatea militară de geniu chiar în ceea ce privește lucrările de la Cernavodă. În esență, am aflat că ceea ce se numește casa pompelor de alimentare a sistemului de răcire al reactoarelor se află pe cursul vechiului canal de derivație construit pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Interlocutorul meu m-a obligat și, pe bună dreptate, să privesc în amonte, așa cum nu fac autoritățile de la București, care îmi anunță cu seninătate că, în condițiile în care scade în continuare nivelul apelor din Dunăre, în următoarele trei zile va fi oprit și reactorul numărul doi, astfel încât, în total, vom avea cu mult peste 20% mai puțină energie decât consumăm.
De aici decurge și ultimul abuz al lui Ilie Bolojan, care din nou își depășește atribuțiile de premier demis și anunță o serie întreagă de restricții.
Dar de aici mai decurge și o soluție falsă pe care o propun aceleași autorități, și anume alimentarea bazinului de la Cernavodă cu apă deviată prin ecluzarea unui canal de pe Dunăre, operațiune care ar dura minimum două săptămâni.
Dacă se întâmplă așa ceva, între timp vom fi, fără doar și poate, în blackout, cu tot ajutorul pe care a promis că ni-l acordă Ucraina și, mai mult decât atât, va fi afectată și ecluza de la Cernavodă a Canalului Dunăre–Marea Neagră.
Dacă autoritățile nu ar mai suferi de orbul găinii și ar privi nu numai în aval, ci și în amonte, cum sugeram la începutul acestui editorial, ar putea remarca faptul că secarea fără precedent a Dunării nu se datorează doar secetei. Secetă a mai fost și în anii și deceniile anterioare, dar nu s-a mai întâmplat așa ceva.
O altă cauză generează scăderea dramatică a debitului Dunării. Este vorba, în primul și în primul rând, de canalul Rin–Main–Dunăre, făcut de Germania, și nu în ultimul rând de salba de baraje și lacuri de acumulare realizate în ultimii 10 ani de Germania și Austria. Dintre cele 26 de baraje de pe Dunăre, 25 sunt ale Germaniei și Austriei. Acolo se duce o bună parte din apă. Fix apa care constituie masa critică în perioadele de secetă. Dar care este soluția?
Soluția este foarte simplă. Demersuri ferme ale autorităților de la București pe lângă guvernele Germaniei și Austriei pentru ca, în această perioadă extrem de critică pentru România și care pune în pericol nu numai furnizarea de energie electrică, ci întreg ecosistemul Dunării, să elibereze o parte din cantitățile de apă din respectivele lacuri de acumulare.
Este însă și o bună ocazie să ne întrebăm de ce construcția reactoarelor 3 și 4, a căror fundație extrem de costisitoare a fost făcută pe vremea lui Ceaușescu, a fost atât de mult tergiversată și cum se explică faptul că le-am întors spatele chinezilor, care încă de acum 15 ani s-au oferit să realizeze aceste obiective, pentru a apela la investitori din Statele Unite, care au bătut pasul pe loc. (Sorin Roșca Stănescu / CorectNews)
Leave a Reply