De ce cazul Csoma Botond, purtatorul de cuvânt al UDMR și secretarul Comisiei de control a SRI nu este o problemă etnică, ci una de interes public.
Critica adusă unui demnitar public al UDMR nu este șovinism și nu este incitare la ură. Este un drept democratic elementar.
Csoma Botond nu este „maghiar” în această dezbatere inițiata de mine. Este deputat în Parlamentul României, secretar al Comisiei de control al SRI, funcție care îi dă acces la informații clasificate privind securitatea națională. În această calitate, el depune jurământ față de Constituția României și față de interesele statului român. Dubla cetățenie pe care a recunoscut-o public ridică, în mod legitim, întrebări de percepție și de loialitate – exact așa cum ar ridica-o în cazul oricărui alt parlamentar, indiferent de origine etnică, care ar deține cetățenia unui stat vecin și ar ocupa o poziție similară de control asupra serviciilor de informații.
A pretinde că jurnaliștii români nu au dreptul să pună aceste întrebări doar pentru că demnitarul este de etnie maghiară înseamnă a cere un privilegiu etnic. Nimeni nu a cerut ca UDMR să nu-și apere interesele comunității. Nimeni nu a contestat dreptul la protejarea valorilor culturale maghiare. Problema apare când același om care promovează proiecte de autonomie pe criterii etnice și are legături de cetățenie cu Budapesta e plasat exact în punctul în care se controlează SRI – instituția care monitorizează, printre altele, acțiunile de influență externă în Transilvania.
Tăcerea prelungită și profilul sub radar al secretarului comisiei nu fac decât să alimenteze suspiciunea. Controlul parlamentar asupra serviciilor de informații trebuie să fie ferm, transparent și lipsit de umbre de conflict de interese. Când acest control este exercitat discret, fără inițiative publice de reformă, fără dezbateri despre protocoale, cheltuieli sau limitele puterii serviciilor, apar întrebări legitime: cui îi servește discreția?
A cere ca românii „să-și vadă de politicienii lor”, cum scriu multi maghiari in comentarii, în timp ce un parlamentar cu dublă cetățenie ocupă o funcție-cheie de control al securității naționale este o dublă măsură. Interesul național nu se împarte pe etnii. Dacă mâine un parlamentar român cu cetățenie ungară, ucraineană sau rusă ar ocupa aceeași poziție, aceleași întrebări ar trebui puse, cu aceeași fermitate.
Critica nu este împotriva maghiarilor. Este împotriva unui sistem politic care acceptă ca echilibrele de partid și de etnie să prevaleze asupra loialității clare față de stat. România are dreptul – și datoria – să ceară demnitarilor săi, indiferent de nume sau de origine, să nu lase nicio umbră de îndoială asupra fidelității lor față de Constituție și față de interesele țării.
Asta nu e șovinism sau incitare la ură etnică. E minimul de luciditate pe care un stat serios trebuie să-l aibă.
(Romeo Couti / Facebook)
Leave a Reply